ANAT, partenerul echipei câştigătoare la Olimpiadele Comunicării

„Marea Neagră prinde culoare!”. Acesta este sloganul unei campanii de promovare a Litoralului românesc creată de viitoarea agenţie de PR şi publicitate PRchers. Spunem „viitoarea” deoarece, la ora actuală, este vorba de o echipă formată din 5 studenţi anul II la SNSPA, care au participat la a noua ediţie a Olimpiadelor Comunicării. Clientul campaniei a fost ANAT.

Practic, Olimpiadele Comunicării reprezintă cea mai importantă competiţie naţională pentru tinerii care îşi doresc o carieră în advertising, relaţii publice sau comunicare politică. În cadrul acestei competiţii, echipe de studenţi construiesc timp de două săptămâni strategiile de imagine ale unor clienţi reali: companii, instituţii publice sau oameni politici. Competiţia are patru probe: Relaţii Publice, Comunicare Instituţională, Advertising şi Comunicare Politică. Evenimentul, care se desfăşoară sub patronajul Camerei Deputaţilor, este organizat de Asociaţia de Comunicare Ethos şi beneficiază de susţinerea International Advertising Association Romania (IAA), a Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice (ARRP) şi a Clubului Companiilor de Relaţii Publice (CCRP).

Brief-ul acordat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, al cărui responsabil a fost purtătorul de cuvânt Traian Bădulescu, a constat în realizarea unei campanii care urmăreşte creşterea numărului de turişti pe litoralul românesc. Pentru aceasta se urmăreşte schimbarea percepţiei turiştilor despre litoralul românesc, prin asocierea atributelor „raport calitate-preţ”, „distracţie”, „spaţiu pentru evenimente”.

 

Echipa PRchers s-a născut în martie 2008, din dorinţa a cinci prieteni, studenţi la Comunicare (SNSPA), de a-şi testa cunoştinţele şi de a mai face un proiect reuşit. Pentru că merită din plin, iată şi numele membrilor echipei PRchers, cu toţii studenţi în anul 2 la SNSPA: Ioana Cucu, Alexandru Costin Mareş, Miruna Meirosu, Andra Maria Mociofan şi Corina Mădălina Munteanu. Adresa blog-ului echipei câştigătoare este prchers.wordpress.com.

 

Alături de ANAT, printre clienţii secţiunii de comunicare instituţională s-au mai numărat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă,Agenţia Naţională Antidrog, Asociaţia Berarii României, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Eco-Rom Ambalaje SA, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Culturii şi Cultelor, 

 

Ministerul Mediului

 

 

 

 

 
 
 

 

 
 
 

 

 
 
 

 

 
 
 

 

 

şi Ministerul Tineretului şi Sportului. În numărul viitor vă vom oferi amănunte suplimentare despre campania „Marea Neagră prinde culoare!”, care, sperăm, va fi într-un fel sau altul implementată cu succes. Merită!

 

ultimele noutati ANAT

ANAT partener la "Tourism Summer Festival 2012"

Va informam ca Primaria Municipiului Constanta si Fashiontv Romania, cu sprijinul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania, Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, si Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc vor lansa vineri, 27 aprilie 2012, ora 21.00, la Office Club Mamaia
| mai multe detalii

In drum spre dvs o noua editie a Revistei ANAT

Ne face placere sa va informam ca tocmai a iesit din tipar o noua editie a revistei ANAT. Zilele acestea se va efectua distributia revistei catre dumneavoastra, de aceea va rugam sa ne anuntati daca exista, pe alocuri, eventuale probleme de distributie si nu primiti acest numar pana pe data de 20 aprilie, caz in care va vom retrimite revista.
| mai multe detalii

Convocator Adunarea Generala - 19 Aprilie 2012

Consiliul Director al Patronatului ANAT, a decis in data de 5.03.12, in conformitate cu art. 24 din Statutul Patronatului ANAT, convocarea Adunarii Generale pe data de 19 aprilie 2012.
| mai multe detalii

Targul de Turism al Romaniei

Targul de Turism al Romaniei se pregateste sa deschida portile celei de-a 27 editii! 91 expozanti membri ANAT, ce ocupa o suprafata neta de 3420, isi astepta cu nerabdare vizitatorii!
| mai multe detalii

Catalogul ANAT 2012

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism va informeaza ca a fost demarata actiunea de inscriere cu spatiu publicitar, a agentiilor care doresc sa fie prezente in Catalogul ANAT, editia 2012.
| mai multe detalii

Intalnire ANAT - Ambasada Indoneziei

Ieri a avut loc, la sediul ANAT, o intalnire cu o delegatie a Ambasadei Indoneziei, in frunte cu seful sectiei economice Juang Bakara. Intalnirea a avut loc la cererea oaspetilor nostri, interesati sa discute oportunitatile de promovare a Indoneziei ca destinatie turistica pe piata romaneasca. Din partea ANAT au participat Presedintele asociatiei, Dna Corina Martin, Secretarul General Ioana Dobrescu si marketing/PR Adriana Caranfil.
| mai multe detalii
Important Pentru MembriPeste 800 membri