LITORALUL ROMÂNESC: AGENŢIILE DE TURISM AU ÎNCASAT CU 18% MAI PUŢIN DECÂT ANUL PRECEDENT

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a realizat, cu prilejul Târgului de Turism “Bursa Litoral Delta Dunării 2010”, o analiză a sezonului turistic estival 2009. Din informaţiile centralizate până la această dată cu privire la cifrele de vânzări ale agenţiilor de turism membre ANAT, pentru litoralul românesc al Mării Negre reiese o scădere de 18% a încasărilor faţă de nivelul anului 2008.

Datele prezentate mai sus sunt estimative şi se referă numai la vânzările prin agenţiile de turism membre ANAT. Chiar dacă scăderile cu care ne confruntăm sunt clar mai mici decât ceea ce se preconiza la începutul sezonului estival, ANAT apreciază că trebuie să se ia în considerare cu maximă atenţie tendinţa de scădere cu care se confruntă destinaţia, pe fondul crizei economice, să se analizeze cauzele şi să se propună un set de măsuri necesare pentru a menţine atractivitatea destinaţiei în perspectiva sezonului estival 2010.

ANAT propune câteva soluţii posibile, cu aplicabilitate imediată:

 

1. Implicarea fermă a autorităţilor locale în susţinerea infrastructurii turistice specifice în staţiunile de pe Litoral;

2. Negocierea cu maximă atenţie a tarifelor, preţurilor şi condiţiilor contractuale între prestatori şi touroperatori;

3. Promovarea agresivă a programelor speciale tip “Înscrieri timpurii 2010” – program ANAT, “Litoralul pentru toţi” şi “Week-end pentru toţi” – programe ale Asociaţiei de Promovare Litoral – Delta Dunării etc. şi continuarea aplicării programelor de facilităţi cum ar fi: 2 copii gratuit în cameră cu 2 adulţi, taxe piscină, parcare incluse în tariful de bază, facilităţi plajă etc.

4. Susţinerea prin toate mijloacele a validării şi implementării Legii tichetelor de vacanţă.

5. Demararea unei strategii pentru derularea biletelor de odihnă şi tratament acordate de CNPAS (Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale) prin intermediul agenţiilor de turism.

 

ANAT a primit unul dintre trofeele acordate de Asociaţia de Promovare Litoral Delta Dunării pentru iniţiativă şi pentru determinarea cu care crede în mişcarea asociativă şi în unitatea dintre hotelieri, agenţii de turism şi autorităţi locale.

Corina MARTIN

Preşedinte ANAT

ultimele noutati ANAT

ANAT partener la "Tourism Summer Festival 2012"

Va informam ca Primaria Municipiului Constanta si Fashiontv Romania, cu sprijinul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania, Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, si Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc vor lansa vineri, 27 aprilie 2012, ora 21.00, la Office Club Mamaia
| mai multe detalii

In drum spre dvs o noua editie a Revistei ANAT

Ne face placere sa va informam ca tocmai a iesit din tipar o noua editie a revistei ANAT. Zilele acestea se va efectua distributia revistei catre dumneavoastra, de aceea va rugam sa ne anuntati daca exista, pe alocuri, eventuale probleme de distributie si nu primiti acest numar pana pe data de 20 aprilie, caz in care va vom retrimite revista.
| mai multe detalii

Convocator Adunarea Generala - 19 Aprilie 2012

Consiliul Director al Patronatului ANAT, a decis in data de 5.03.12, in conformitate cu art. 24 din Statutul Patronatului ANAT, convocarea Adunarii Generale pe data de 19 aprilie 2012.
| mai multe detalii

Targul de Turism al Romaniei

Targul de Turism al Romaniei se pregateste sa deschida portile celei de-a 27 editii! 91 expozanti membri ANAT, ce ocupa o suprafata neta de 3420, isi astepta cu nerabdare vizitatorii!
| mai multe detalii

Catalogul ANAT 2012

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism va informeaza ca a fost demarata actiunea de inscriere cu spatiu publicitar, a agentiilor care doresc sa fie prezente in Catalogul ANAT, editia 2012.
| mai multe detalii

Intalnire ANAT - Ambasada Indoneziei

Ieri a avut loc, la sediul ANAT, o intalnire cu o delegatie a Ambasadei Indoneziei, in frunte cu seful sectiei economice Juang Bakara. Intalnirea a avut loc la cererea oaspetilor nostri, interesati sa discute oportunitatile de promovare a Indoneziei ca destinatie turistica pe piata romaneasca. Din partea ANAT au participat Presedintele asociatiei, Dna Corina Martin, Secretarul General Ioana Dobrescu si marketing/PR Adriana Caranfil.
| mai multe detalii
Important Pentru MembriPeste 800 membri