Târgul de Turism Bucureşti (TTB) la a doua ediţie

Organizatorii TTB 2008, INTERPRESS TURISM si ANAT Bucuresti, invita membrii ANAT sa se înscrie la cea de-a doua editie a târgului, care se va desfasura în Parcul Izvor, între 9 si 11 mai 2008.

Pe o suprafata de 7000 mp, între orele 10.00 si 18.00, îsi vor prezenta ofertele numerosi tour operatori, agentii de turism din Bucuresti, dar si din tara si strainatate, hoteluri, companii de transport, asociatii patronale, mesteri si artisti populari etc. Evenimentul va fi organizat, ca de obicei, într-un cort de mare dimensiune cu standuri în interior.

Cresterea spatiului de expunere, pe care am programat-o anul acesta, are la baza interesul de care s-a bucurat TTB 2007, atât din partea expozantilor, cât si din partea vizitatorilor. De aceea, vrem sa fim pregatiti cât mai bine, atât ca spatii, cât si ca facilitati, adaugând un plus întregului eveniment, tinând cont de învatatura primului. Ne dorim ca vizitatorii sa fie si mai bine primiti, iar expozantii sa câstige în confort si sa-si atinga targeturile. Va reamintim pe aceasta cale ca TTB este un târg cu vânzare. La editia de anul trecut au participat 50 de firme si au fost înregistrati peste 10.000 de vizitatori!

Pentru alte amanunte si înscrieri, accesati www.targturismbucuresti.ro. Recomandam agentiilor interesate sa viziteze "Planul Expozitiei" si sectiunea "Expozanti/Formulare si documente".

ultimele noutati ANAT

ANAT partener la "Tourism Summer Festival 2012"

Va informam ca Primaria Municipiului Constanta si Fashiontv Romania, cu sprijinul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania, Asociatiei Litoral – Delta Dunarii, si Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc vor lansa vineri, 27 aprilie 2012, ora 21.00, la Office Club Mamaia
| mai multe detalii

In drum spre dvs o noua editie a Revistei ANAT

Ne face placere sa va informam ca tocmai a iesit din tipar o noua editie a revistei ANAT. Zilele acestea se va efectua distributia revistei catre dumneavoastra, de aceea va rugam sa ne anuntati daca exista, pe alocuri, eventuale probleme de distributie si nu primiti acest numar pana pe data de 20 aprilie, caz in care va vom retrimite revista.
| mai multe detalii

Convocator Adunarea Generala - 19 Aprilie 2012

Consiliul Director al Patronatului ANAT, a decis in data de 5.03.12, in conformitate cu art. 24 din Statutul Patronatului ANAT, convocarea Adunarii Generale pe data de 19 aprilie 2012.
| mai multe detalii

Targul de Turism al Romaniei

Targul de Turism al Romaniei se pregateste sa deschida portile celei de-a 27 editii! 91 expozanti membri ANAT, ce ocupa o suprafata neta de 3420, isi astepta cu nerabdare vizitatorii!
| mai multe detalii

Catalogul ANAT 2012

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism va informeaza ca a fost demarata actiunea de inscriere cu spatiu publicitar, a agentiilor care doresc sa fie prezente in Catalogul ANAT, editia 2012.
| mai multe detalii

Intalnire ANAT - Ambasada Indoneziei

Ieri a avut loc, la sediul ANAT, o intalnire cu o delegatie a Ambasadei Indoneziei, in frunte cu seful sectiei economice Juang Bakara. Intalnirea a avut loc la cererea oaspetilor nostri, interesati sa discute oportunitatile de promovare a Indoneziei ca destinatie turistica pe piata romaneasca. Din partea ANAT au participat Presedintele asociatiei, Dna Corina Martin, Secretarul General Ioana Dobrescu si marketing/PR Adriana Caranfil.
| mai multe detalii
Important Pentru MembriPeste 800 membri