Celebra artera Champs-Élysées din Paris va deveni de maine foarte atractiva pentru turistii de shopping
Camelia Popa Marti, 08 Ianuarie 2008
Turismul "de cumparaturi" este stimulat de reducerile consistente oferite de magazinele occidentale in aceasta perioada a anului.
Agentiile de turism au schitat portretul-robot al romanului dornic de shopping in Vest: persoana cu venituri peste medie, din Bucuresti, cu un buget de 1.000-3.000 de euro/calatorie.
Marile magazine din Europa Occidentala vor intra in sezonul reducerilor si astfel vor deveni principale puncte de atractie pentru "turistii de weekend", si concurenti redutabili ai mall-urilor autohtone. In Franta, perioada soldarilor incepe maine. In Italia, magazinele au afisat deja reduceri consistente de preturi. "Este greu de estimat numarul acestor turisti care calatoresc pentru a face cumparaturi. In orice caz, ei sunt de ordinul miilor. Este un val care creste de la un an la altul, stimulat de reducerile oferite de magazinele din orasele europene. Pentru shopping combinat cu vacanta, romanii aleg sa mearga in Dubai, unde acum incepe sa se desfasoare Festivalul Shoppingului", a declarat Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania.
Portretul-robot al "turistului de cumparaturi"
Turistul "de cumparaturi" este o persoana cu venituri peste medie, barbat sau femeie, de obicei din Bucuresti, care prefera sa mearga in Paris, Roma sau Viena pentru a-si cumpara haine in perioada reducerilor de iarna, a aratat Cosmina Vladu de la Prestige Turism. Vladu a tinut sa remarce faptul ca, de multe ori, aceasta forma de turism se practica in familie. Membrii familiei pornesc catre orasul ales in seara unei zile de joi si se intorc luni, cu geamantanele pline. Uneori, aceste persoane achita la agentia de turism atat biletele de avion, cat si factura de cazare la hotel, alteori platesc numai cazarea deoarece se deplaseaza cu masina personala. Camelia Cojocarescu, director al Agentiei Mara Travel, completeaza profilul "turistului de cumparaturi": o persoana foarte ocupata care doreste cazare de minimum trei stele pentru 2-3 nopti. "Pentru turistii de weekend avem numai programe individuale. Nu s-a pus problema unor programe de grup pentru acest gen de turism", a spus Cojocarescu. Reprezentantii agentiilor de turism din Capitala au mai remarcat ca, de la o vreme, nu numai bucurestenii prefera sa-si cheltuiasca banii in marile mall-uri din Vestul Europei, ci si persoanele cu venituri peste medie din judetele Moldovei, Munteniei si Olteniei, care merg la cumparaturi in Paris, Viena, Roma ori Amsterdam, fie pentru ca in Romania nu gasesc inca unele marci existente in Occident, fie ca hainele, incaltamintea, parfumurile, electrocasnicele si echipamentele sportive de calitate sunt mult mai scumpe la noi. Potrivit agentilor de turism, bugetul mediu pentru o asemenea deplasare variaza intre 1.000 si 3.000 de euro. Nu numai agentiile clasice de turism, ci si cele arondate companiilor aviatice i-au descoperit pe amatorii de shopping. Tarom Tours ofera la pachet bilete de avion si cazare in orase preferate pentru cumparaturi, precum Londra, München, Roma, Paris sau Budapesta.
Limita la bagaje
Rentabilitatea unei astfel de calatorii depinde de volumul marfurilor achizitionate, motiv pentru care turistii sunt extrem de atenti la greutatea bagajelor acceptate de companiile aeriene. De pilda, MyAir poate asigura transportul bicicletelor si placilor de windsurf ca bagaj imbarcat, achitand un supliment de 25 de euro pe segment de zbor si pe articol. Fiecare pasager are dreptul la 18 kg. Pentru transportul echipamentului subacvatic se solicita achitarea unui supliment de 90 de euro. Pentru fiecare kilogram in plus peste limita prevazuta de 18 kg si pana la o greutate maxima de 32 kg, pasagerul trebuie sa plateasca un supliment de 10 euro. La Air France, bagajul nu poate fi mai greu de 32 de kg, insa clientii fideli ai acestei companii pot primi bonusuri in kg de bagaje acceptate (5-20 kg in plus). La Blue Air, fiecare pasager are dreptul la maximum doua bagaje de cala cu o greutate totala de pana la 25 kg; orice kilogram in plus se taxeaza cu 6 euro. Bicicletele sunt acceptate numai ca bagaj de cala, in schimbul unei taxe de 25 euro, insa nu pot fi transportate in cala laptopuri sau obiecte electronice precum televizoarele LCD. Alitalia accepta o limita la bagaje de 30 kg la clasa business si de 20 kg la clasa economica. Pentru toti turistii care calatoresc cu avionul sunt permise in continuare cumparaturile din duty-free, din toate aeroporturile europene si din aeronave. Parfumurile si bauturile alcoolice cumparate vor fi impachetate si sigilate in magazin sau la bordul avionului, daca va fi necesar.
